duminică, 28 mai 2017

Spun pereții (1)


Cum era cu... vocile, ce se aud de sub acoperșuri?

















 
Când se aud tare, când abia se înțeleg. Sunt neapărat și: cele ale zidurilor.























Despre cotidian povestesc, ce zi de zi, pas cu pas, merge pur și simplu mai departe.



















... care impune pretenții.


















Și căruia uneori, totul îi devine prea strâmt.


(Nu numai, pas cu pas în cele patru poze, aici, pe  Strada Sforii, ce mai îngustă din oraș. 
























Lipsită garantat de orice mașină, totuși, o Strada.)











Și despre ce mai vorbesc pereții astăzi?


Despre protest, de exemplu.



Teilen

miercuri, 24 mai 2017

Speranțe mari, verde mic


Trifoi, tulpini, păpădie. Un gazon nu prea englezesc. Dincolo, cu un trafic destul de aglomerat, Sirul Ludwig van Beethoven și în spate, ca un polițist în trafic, îngust în umeri, statuia compozitorului fostului imn românesc (și a celui albanez). Dincoace de gazon, numele ei, ca pomii din jur, Facultatea de Silvicultură şi Exploatări Forestiere der Universitatea Transilvania din Braşov. Primăvara strălucește pe fațada de galben palid a facultății.

Și totuși, ceva este altfel.

Trifoiul, tulpinile, păpădiile, primesc un nou pod, și mda, un covor verde.

Să ai statul asupra ta, trebuie så fie înălțător.

Și să ai statul asupra ta, necesită nu în ultimul rând, răbdare. O grămadă.

Timp de așteptare ca pentru ascultarea-creșterii-firului-de-iarbă.

Dar și, o neajutorare lipsită de efort, aparent.

O priză de Memento Mori.

Sau smerenie.

Grație, străduință.

Și apoi …


Așa întâmpină gazonul.

Și apoi, chiar pășește pe covorul verde: statul.

Sau totuși Președintele. (Al patrulea din stânga.) Pomișorul pe care îl plantează, îi ajunge poate doar până la genunchi. Dar tulpinii și trifoiului le apare înalt ca o cupolă. Și odată va deveni un stejar, un pom important, chiar și în România (încă) bogat împădurită.

Președintele nu are obligații, ca de exemplu de a se opri cu gesturi mărețe pentru un cadou simbolic.


Klaus Johannis, a fost profesor de fizică, apoi primar în Sibiul ce s-a dezvoltat cu succes în acest timp. Un sas din Transilvania, care în ciuda statutului de minoritar, a reușit să ajungă în 2014 Președinte. Urmărește lucruri mărețe.


A câștigat respectul multor români, chiar dacă sau deoarece uneori pare dintr-o bucată. – Incoruptibil, se spune, cu principii clare, cu valori însemnate ce le are în vedere. Așa este și acțiunea Plant for the Planet. Simbolic, pentru un viitor mai bun (numai pentru pădurile României exploatate legal sau illegal) se va planta în această zi de 22 mai, pomișorul cu numărul două miloane allein in Rumänien. La cel cu numărul de un milion, a fost prezent Prințul Charles.

Trifoiul, tulpina, păpădia s-au îndoit, și cât de repede a trebuit să plece apoi neagra limuzină nemțească. 

 
O să fie îndeajuns lumină și apă? Mai este nevoie de mii de stejari grațioși pentru a nu pierde speranța. Pentru a îi putea da mai departe oamenilor și țării, țară care pășește împreună cu bandele ei, de cele mai multe ori bande roșii, tari ca un turn de beton, de un narcisism coruptibil. În ianuarie, când strigătul împotriva regimului social liberal se afla în punctul culminant, regimul Grindeanu, care dorea să își făurească parșiv legi  spre acceptarea corupției, atunci a ieșit în stradă, având imaginea de stejar. Johannis, Președintele liberal conservativ, orientat către UE. A fost o parte din mulțimea cea mai mare de protestatari la nivel național, după decembrie 1989.

Teilen

sâmbătă, 20 mai 2017

Spun acoperișurile


Vocile acoperișurilor (1)



Viteze sunt acoperișurile. Viteze, compuse dintr-o multitudine de sute de șindrile mici – așa de vechi și apăsate una într-alta încât uneori, câte un acoperiș vrea să se îndoaie ca un spate obosit. Și totuși rezistă, de mult, de mult, din Evul Mediu, din timpul de după marele incendiu al orașului sau din timpul întemeierii. Peste pereți tociți sau proaspăt pastelați. Deseori, peste placa de protejare a monumentului istoric. Nu rareori, peste ferestre oarbe.


Blănuri de zăpadă sfidează acoperișurile, luni de îngheț, lungi, până în primăvară. Apoi schimbul grabnic de ploaie-soare. Și săptămânile caniculei în vară. Cu ele, păsări, depinde de sezon, și clopote de biserică, perseverente, chiar și sâmbăta după-amiază.

Și deseori cu ele, sau dedesubt, placa de protejare a amonumentului istoric: modestă, rânduită, numeroasă, în mod cert probabil trecută cu vederea, ca acei copii din orfelinat care au calificative bune.

Și alte voci se aud de sub acoperișuri. Care… multe… care…


Multilingvism? Cunoscut de acoperișuri de secole, înainte de existența cuvântului.


Teilen

joi, 18 mai 2017

RugăCe(-)ai și Întrepătrunderi

Ca, Feea cea bună, îți mulțumesc.

Poză: Bună Ziua Brașov, 17.5.17
Să nu uităm de cunoștiința ta, ceaiul.
Mulțumesc publicului pentru interesul călduros oferit lecturii. Mulțumesc pentru muzica ce s-a potrivit perfect.


Mulțumesc pentru interesul acordat conferinței de presă; nu numai mediilor locale germane, ci și celor în limba română. Ziarul Bună Ziua Brașov a scris.

Și postul de televiziune Radioteleviziunea Transilvania (rtt Brașov)Radioteleviziunea Transilvania (rtt Brasov) a difuzat; și în plus, își lansează jurnalele de știri pe Youtube:
(despre cronicarul orașului de la minutul 6:25 până la 10:12)


Printre altele a fost explicat presei curioase, faptul că titlul de cronicar al orașului nu reprezintă postul cuiva, care uitându-se la porțile înalte ale curților din oraș, va îndeplini din punct de vedere științific și istoric, adevăratul sens al cuvântului cronicar. Iar în rest?

La ideea de a fi zilnic impresionați de munții din apropiere, brașovenii, mai degrabă zâmbesc. Însă, liberă și nestingherită, cronicarul, a omis să amintească o altă impresie intensă despre oraș, cea dintâi: cât de mult acesta, este chiar el însuși, un oraș. Plin cu tradiții și case istorice lipite una de alta. Dar și plin de viață și urbanism creativ.

O filmare a Brașovului, în care ambele părți apar simbolic, unite …



Aici deci, CaFee, pentru tine, și o rugăciune.
Teilen

marți, 16 mai 2017

Ca, feea cea bună



Oricum, cu adevărt oficial, un croniar al orașului va începe să existe abia pe parcursul zilei de astăzi. Începând cu ora 11 printr-o conferință de presă și de la ora 17 printr-o lectură literară.




KaFeea, Zâna, fie cu ea și cu voi.
O ZânăFee bună, precis.




C  Çağrı Tașkın (TR), filmat în cafeneaua tipografia, Brașov, în 14.5.17

Teilen

luni, 15 mai 2017

Pavaj

Este necesar să spunem că toate pozele din jurnalul de cronicar (dacă nu-i spunem altfel) sunt făcute de aceeași mână și de pe același pavaj orășenesc?

De pe cel care este mai puțin denivelat decât poate părea. De pe unul ce cunoaște rădăcini puternice și coroane semețe dar și ramuri retezate. (Stema, se știe.) 

Unele sunt cu susul în jos, sau numai par așa.

Perspective, unghiuri, curți și drumuri nenumărate.

A se orienta, în primul rând. Ceea ce se vrea. A aduna, a învăța. Pentru ca apoi, roadele (literare) muncii să fie coapte, să înfățișeze consistență și caracter, pe lângă culori interesante.

Teilen

duminică, 14 mai 2017

Mannamia

Cu plăcere? Sau nu. Să vorbești despre vreme e pf-, vai, să te ușurezi. Nimeni nu e mândru de asta dar totuși... nu se poate fără. Și în niciun caz într-o duminică, ce se află până la urechi în apă. De aceea: curaj

Nr. 1

Unealta potrivită – are mai mult sens decât florile. Dacă până și viermele e de această părere … 


Nr. 2  




Nr. 3



& 4


Muzică și flori pentru mame! Nu numai în inima României, Transilvania și în curtea Bisericii Bartolomeu.
Teilen

sâmbătă, 13 mai 2017

De fapt, unde?

Unde, eh (Marko)?








Porți înalte, utilaje agricole, service, dispozitive, unde?
În mijlocul României (destul de exact).


Chiar dacă asta nu pare să fie întotdeaunda clar.





Sau totuși? 
Teilen

joi, 11 mai 2017

Acum aici, ue aici (Partea a II-a)

Poate s-au scuturat în noapte, munții din vecinătate. În orice caz, norii, ce le atârnau în jurul frunții, nu mai sunt. Au dispărut, ieri aproape și azi, de tot.
Dar odată tot mai trebuie să privim înapoi, spre alaltăieri, când cerul și munții mai purtau încă enorma perucă de un gri umed...

...de fapt, franjurile norilor te înveșmântă. Arată timid, sfios sau dramatic, că munții nu aparțin orașului Hollywood. În ciuda înălțimilor înverzite și scrisului alb. ( Care sigur își va dezvălui propriul spectacol mai târziu. De data aceasta, numai ca actor secundar, în vârf, în dreapta.)  

Și oare de cine s-au ascuns munții alaltăieri?
Credeau că un leș ar fi înfășurat într-un covor?

Cu toate acestea, a trebuit să încapă doar o cădere de apă într-un rucsac. O cascadă înfășurândă cu stele galbene: steagul, care atârna înainte de balustrada Casei Sfatului, de Ziua Europei. Foarte european, îmbibat și greu.

Unde se găsește loc, pentru a întinde la uscat, unul dintre cele mai mari steaguri din lume?
   
Când afară totul este incredibil de ud. - Într-o biserică! Într-una, care este atât de demnă, încât multe sobe ar trebui să îi ofere căldură.
Bartolomae, cea mai veche biserică a vechiului oraș „de sub Tâmpa“.

Așadar covor sub covoare. (Și acestea o să mai aibă cu siguranță un mare spectacol.)
Acoperământ ud. Here, Now.


Ocrotit de preaînalt, poate.
Teilen