Jos tencuiala, aici limba

Plăci ca aceasta atârnate în viața elevilor și pentru elevi, nu se mai găsesc de mult în Criț. Cele mai mândre au fost duse în muzee. Alte rânduri, multe, sunt erodate, înmuiate, văruite. 

Umbre ale cuvintelor vechi de zeci, sute de ani. Pereții din spatele lor se crapă, se sfărâmă, se fac praf. Umbra pleoapelor rănilor deschise în jurul ochilor umezi în adâncime. 

Ruină a școlii elementare germane din Saschiz

Când curge funingine din ușița de la sobă ca saliva unui bătrân, târziu după cină.
Când pictează straturile uitate ale tapeților picturi.

În rest, nu mai e nimic aici. Sau?
Se mișcă ceva, pe undeva?
Niciodată din nou. Ba da. Ușor, repede.

Timp? Păr de stafii?
Sperieți, dar și –
O coamă de cal. Un picior de cal. Fornăit.
Și în apropiere, rufe nepăzite peste gard, care arată, că undeva aici locuiește și cel care adună fânul, călărețul. 

Alte școli elementare mai vechi, nu au nici măcar acest înțeles schimbat.
Mii de case stau părăsite.
Îngheață, ies în evidență. (Se ofensează?) Sau sunt prea triste pentru așa ceva. 

Și totuși, nu schimbă nimic:
Timpul școlilor elementare de la sat din România a trecut. Ca timpul satelor săsești transilvănene, cu puține excepții.
Chiar dacă în aceste sate casele, școlile, bisericile, bisericile fortificate, grajdurile, mai stau, în mare parte, în picioare.

Casă cu Blues și câine. August 2017, Criț, județul Brașov

Fosta școală elementară în Criț 

Nu, nu din toate casele triste, goale, ale României, se auzea înainte germană. Dar în nenumărate.

Câți cetățeni români care au în acte „naționalitate: germană” au plecat? 300 000, 400 000, mai mulți? Depinde, dacă vrem să numărăm din timpul de după cel de-al doilea Război Mondial, încărcat de blestem și fugă. Sau începând cu anii petrecuți pe drumuri pline de aventuri, ani în care a început răscumpărarea din partea RFG. Și bineînțeles, cea mai mare emigrare în masă mai ales din părți ale Transilvaniei și din Banat, a început din 1990, din regiuni în care minoritatea germană era decisivă.

Restul, l-au făcut legile contradictorii. Expropieri, drumuri ale statului ciudat de strâmbe, bogate în obstacole.

Iar acum, tocmai că ruginesc și jelesc. Turnuri, porți, case.

Panou pentru protejarea monumentelor, la sat (aici, în Criț)

Dar totuși, există viață în continuare.
Există culori, există Da și Nu.
Și copii. 

Întâlnire în Criț, august 2017

Mulți vorbesc deja, în funcție de proveniența lor, mai multe limbi. Un cadou în sine.
Și dacă sunt mai mari, copiilor li se predă. Chiar dacă nu ajunge la toți, din păcate.
Predarea... în diferite limbi, aproximativ. Și germană. Chiar și în sate ici colo, odată săsești, în clasele primare. 

Elevi brașoveni + actori în Criț, 8 2017

Și în orașe ca Brașov, Sighișoara, Sibiu există pe lângă grădinițele de limbă română, maghiară, engleză și cele de limba germană și școli în limba germană, până la liceu, inclusiv.


Cel mult unul, doi copii per generație mai vorbesc și acasă germană.
Dacă.
Iar și iar, este de ajuns pentru teatru.

Teatru în limba, pe limba germană. 

… În română limbă reprezintă și limba străină, dar și organul musculos ce se află în cavitatea bucală, pe germană Zunge. 

Ovăzul sălbatic

Trebuie să fie dură întinderea și vremea sa; ovăzului i-a plăcut, după cum se povestește: câtorva sate și câmpuri și dealuri în județul Brașov și în județul învecinat, Mureș, le-a plăcut în țara ovăzului..

Ca aproape pretutindeni în Transilvania și aici: mulți au venit cu secole în urmă, au construit, au devenit mai mulți și apoi, mult mai târziu, au plecat în număr mare. Unii venau înapoi, alții rămâneau, umplând câteva din multele case goale. Și din nou, alții , vin cel puțin pentru orele văratice, zile sau săptămâni, vin pentru prima oară, sau revin după ani de zile, cu mașini mai bune ca înainte.

Iar în mașinile noi este loc...
Doruri de acasă, speranțe, persoane care ajută sunt aduse vara în sate, corturi de petrecere, scene și cultură...

E frumos, când nu petrec numai cei deja ajunși, ci și sașii de vară, și sătenii de primăvară-toamnă-iarnă care stau unii lângă alții pentru câteva ore, la ringuri de dans și la cozile scurte de la mâncare.
Deși, vizitatorii de rând nu văd nimic din oaspeții de onoare, cum ar fi Președintele României Klaus Iohannis sau întemeietorii fundațiilor Peter Maffay sau Michael Schmidt. Doar polțiste sau controale la intrarea în sat. – Și bineînțeles corturile de mâncare și scenele aduse aici.

Pe o scenă, seara: :

"Frau Nachtigall, kleines Vögelein, willst du mir nicht mein Eigen sein?  ---  Wie soll ich dir dein Eigen sein. Ich bin ein klein Wildvögelein." (Doamnă privighetoare, pasăre mică, nu vrei să devii a mea? –Cum să devin a ta? Sunt o pasăre mică, sălbatică. N.t.: cântec popular săsesc)
Singurul cântec în limba germană în concertul cvartetului Acker. Iar totul ce zboară prin șura bisericii fortificate, decorată cu un văl de dor, este atât de impresionant, pâlpâitor, dur ca vremea ovăzului.
Cei patru din cvartet, cântă și în alte conjuncturi, mult jazz în limba engleză, funk, muzică din lumea întreagă. Vocalista și basistul sunt frați, născuți în Brașov, sași din Transilvania. Cântă la întâlnirile de acasă a celor răspândiți în toate vânturile lumii dar și în cluburi din București, în biserici sau la festivaluri europene.
Și, poate că Translivania, ca în vremurile istorice trecute, este și astăzi prea sălbatică pentru a deveni a cuiva...? Măcar pe durata unui cântec, în Criț, într-o seară furtunoasă, la finalul săptămânii Haferland din 2017 (n.t.: numele festivalului Haferlandwoche = ´săptămâna țării ovăzului´)