Te rog desenează-mi un semn, spun eu, cum spunea un mic prinț odată „ te rog desenează-mi o oaie“. Și aștept, aștept în vechiul centru al orașului, lângă Biserica Neagră.
Nu este numită neagră pentru că trebuie să aștepți până te-nnegrești. Se numește așa de când focul, marele incendiu de acum aproape 330 de ani, pe care l-au provocat Habsburgii. Iar chiar dacă ultima renovare a spălat ultimele urme de funingine; într-unele locuri, pe unele porți laterale, se mai arată.
Nu, albă ca oița, ca multe alte biserici, nu este Biserica Neagră.
Și aștept mult? Nu știu. Altfel freamătă fântânile, altfel curge timpul aici.
Un prim copac, brusc, fără frunze.
Gerul mușcă spre dimineață.
Atunci: linii sus. Ce vor să deseneze, oaie nor? Cruce de pe foaia de vot? Un V, un X, un U peste biserica evanghelică a zilelor bisericii în România ortodoxă?
Sau... Pești, doi, pur și simplu sărutând cu gurile ascuțite?
Un fluture? Înger fără cap?
Nu. Iertare. Capul de înger așteaptă, cu ce optimist, deja, pe următoarea poartă laterală.
Chiar peste drum de …
… celelalte semne, complicate.
Unde așadar, ce, încotro? Nu știe deja micul prinț, că poate fi chibzuit, să nu știi totul chiar atât de precis cu ochii?
Semne ale muncii, au existat iar și iar, în orice caz. Și cum se întâmplă, miles to walk, cu zile și ore înainte de termen, înainte de sărbătoare. Munți de nisip, camioane de pietriș în curtea bisericii-școlii deschisă, huruit, scârțâit, turnat, în mijlocul pauzei mari.
Și vopsit, în grabă. Nu linii stradale potemkiniane din lemn și culoare până încolo la fructele de piață, ca acum 30 de ani pentru Conducător. Dar în afară de pietrișul nou, există lângă biserică un cort festiv, bineînțeles.
Și înainte, vânătoare de pensule, după semne de graffiti.
Însă ceva … supraviețuiește.
Chiar lângă peretele bisericii.
Binecuvântat din cele mai înalte locuri.
Total revelator.
Așa cum, așa des, muzică. Chiar aici, în acest oraș.
O "misă de Brașov" , auzită, trăită, nu numai în, dar și în fața Bisericii Negre, în seara premierii, pe 30 septembrie. „Credo unum deum”, scrisă de cinci compozitori de religii și din locuri diferite. Și de data aceasta odată fără munți, fără muzică de fanfară, o piesă de Transilvania foarte contemporană și impresionantă. La fel ca cei mulți muzicieni participanți.
Și dincolo, unde arată el mereu, lungul braț al lui Honterus, cel la fel de sărbătorit-reformă?
Acolo nu este o biserică, ci o școală. Și asta, un semn. Care, dacă foarte interpretat, ar arunca în aer acest vis-semn-mic-prinț.
Și acolo, în orice caz, unde arată mâneca: în sala festivă a liceului Honterus, acolo se ia mâine rămas bun de la cronicarul orașului. De auzit și de văzut, în cuvânt și imagine dar și prin arta radioului. Potrivit școlii, la o oră a prânzului, din timpul școlii, dar deschis pentru oricine. Așa scrie și aici, sau în spate, aici.
Cu plăcere? Sau nu. Să vorbești despre vreme e pf-, vai, să te ușurezi. Nimeni nu e mândru de asta dar totuși... nu se poate fără. Și în niciun caz într-o duminică, ce se află până la urechi în apă. De aceea: curaj Nr. 1
Unealta potrivită – are mai mult sens decât florile. Dacă până și viermele e de această părere …
Nr. 2
Nr. 3
& 4
Muzică și flori pentru mame! Nu numai în inima României, Transilvania și în curtea Bisericii Bartolomeu.
Ce primire. E transparent. Here, Now. Da, sunt aici. Stau sub unul dintre cele mai mari steaguri ale lumii, sub cascada steagului.
Înec în ploaie? Îl face doar mai puternic; mai greu oricum. Galben luminează, albastru e împământat, înrădăcinat cu munții din apropiere. Și totuși, poate copiii din Balcon ai Casei Sfatului, nu au venit pentru mine, de peste drum, de la școala germană Honterus. Totuși, poate steagul nu a fost arborat pentru mine. Poate, vitejii Copii din Balcon, cântă pentru Europa. Ziua Europei la vechea Primărie din Kronstadt, numele german; în română: Brașov.
În anii anteriori existau în jurul acestui 9 mai scene, dansuri și o festivitate. Dar în acest an, în cele din urmă, au fost în Brașov, ca în București, deja demonstrații demne de cel mai mare steag al Europei, de la revoluție și până astăzi. Și mult soare, multă ploaie.
Partea a 2-a mai trebuie să își facă rost de cizme de cauciuc după care le va lua urmele!
Postări
