Se afișează postările cu eticheta minorități. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta minorități. Afișați toate postările

joi, 19 octombrie 2017

Potsstadt Krondam, luminos hollywoodian


Treaptă, ce îl privește înapoi pe privitorul de trepte, Brașov, 10.2017
Potsstadt și Krondam du ae f aace cnul uu aelălalt cici, cum s-ar putea gândi mai întâi unii. 


Potstdam, Kronstadt. Nici măcar scuturatul nu schimbă multe în ziua de azi, și aici, ca acolo. 

La câțiva kilometrii la est de Brașov duduie sub curbura Carpaților. Cruste de pământ-adânc de tot, din fericire, la 80 de kilometri sub Carpați, la 100 de kilometri, sau mai mult. Cutremure cu victime sunt excepțiile, așa. Cel puțin de cele mai multe ori. Dar asta e altă poveste. 
ADe data aceasta nu în B. (și totuși cu cerul ochilor lui Dumnezeu):Colonada luptătorilor fără luptători în fața Landtag-ului nou construit în stil vechi, biserica Sf. Nicolae și construcția DDR-istă a Universității de științe aplicate, consacrată demolării. Ce țin de fapt tot de Potsdam
Istorie?
Oh, da.
Brașov (Kronstadt), Potsdam au trecut prin multe. Pot povesti locuitorii lor, locurile lor, fațadele lor, fețele orașului.
Fața orașului vorbește mai multe limbi în B. De exemplu germană. Sau e engleză? Atunci aici, ar fi ultimul lucru.
Pot povesti despre ultimul lucru și despre greutăți.
Despre greutăți noi și vechi, lucrate gata cu hărnicie, sau despre cele, care mai așteaptă încă, grele ca plumbul, să fie ridicate.
Potsdam sau Kronstadt/Brașov? Pentru străini, probabil greu de ghicit. În afară de găurile de gloanțe, care au abia 28 de ani, ce se dau de gol. (Decent în mijloc și sus, în dreapta)
Dar și eleganța, e cunoscută ambelor orașe.
În afară de excepții rare: poze ale cronicarului de oraș, ca până acuma, din Brașov. Fără Photoshop. Și dacă nu marcate altfel, prin excepție, din mâna cronicarului de oraș.
Și ambele poartă în ele un, uneori mai mult, alteori mai puțin, vizibil „B“.
Unul, pe care unii îl văd abia la a doua privire aruncată.
Din locul central, departe timid: Numele românesc al Kronstadt-ului, BRAȘOV, în mijloc, sub micul vârf al muntelui. 
Ca un B al maghiarului Brassó mai ales …
În plus, minoritatea maghiară este în Transilvania mult mai mare decât cea germană diminuată.
Numele maghiar al orașului "Brassó", sub vârful rădăcinii stemei, care aici, pentru a fi sigură, dublu
încoronată. "Corona" nu este pentru o minoritate actuală locală, ci numele istoric al înființări din secolul 13.
Și mai măreț bineînțeles, de măreție margino-carpatină, este românescul B. Cel din Brașov.


Dacă stai mai întâi în fața lui (sau nu, dacă nu obosit de viață: în spate), atunci se ivește, mare-cât-un-Scrabble-pentru-uriași.
Frumusețe îndrăzneață în apropierea literelor, pe muntele Tâmpa, 9. 2017
Noaptea luminează ele, literele românești hollywoodiene B-R-A-Ș-O-V.
Și, ah ce minune, ele duc până în Hollywood-ul estgerman. Chiar dacă pe o cărare îngustă, ca o bară.
Voilà:
Inscripția Brașovului din spate. Și în plus (sus, în mijloc): Brașov/Kronstadt salută Potsdam-ul! Și Babelsberg-ul SV 03. (Găsit așa, se înțelege.)  
Gol! Următorul `B´ ascuns în magie.
De altfel, Babelsberg, vechia lanternă-de-film, aparține de orașul Potsdam.
(Cu SV 03 sau fără.)
Așa de mult este un oraș al filmului, micul Babelsberg, că are un liceu de film.
O raritate, ce trimite tineri oameni de film chiar și până în Brașov.
… Observarea orașului, cum strălucește acesta în vacanța de vară. Dar și observarea observatoarei de oraș.
Cronicarul de oraș și echipa de filmare Maximilian, Nils, Thomas B de la liceul de film din Potstdam, iulie 2017. În fața puținelor case care au supraviețuit incendiului din 1689.. Foto: Ingeborg Szöllösi 
Care așa devine observatoarea observatorilor observatoarei de oraș, dacă vrea sau nu.
E egal cât de însorită este ziua: ochii de birou înguști primesc gratis o doză extra de lumină.
Și de ce cară bărbați tineri stative, blende foto și camere din Potsdam-Babelsberg la Brașov?
De pe muntele cetății străjerilor până jos la Bastionul Graft, în sus la Turnul Alb, de ce?
(A se observa săracul bărbat, ultimul, purtat de cablu.)
Iar apoi chiar și în lanțuri uneori, sau cablu-lanțuri.
Motivați de forțe nemiloase?
La filmări pe Dealul Cetății. Unde nu e un castel, ci o fortificație a străjerilor. Zidurile ei înalte au fost martorii momentelor întunecate din istoria Brașovului. Și așteaptă de ani, să fie folosite și timpuri mai bune.
Totuși, necruțător. Dacă istoria ar putea relumina, atunci străzi, locuri, fețele orașului ar străluci. Plină de pictură a luminii de alt fel. Înspăimântător. Rece ca moarte, nou de vechi, roșu de jar. Vechi de 70. 80 de ani în Potsdam, încă nu de 30 de ani, în Brașov. Sau urme și mai înfiorătoare: urme însângerate de acum 300, 400 de ani duceau prin Transilvania, în totalitate fără un Vlad Dracul nemort. Trasul în țeapă drept pedeapsă, se mai practică până departe în secolul 17, capetele expuse apoi în țeapă, vizibile pentru toată lumea. La cetatea străjerilor de pe Dealul Cetății, la porțile orașului, în piață. În locuri centrale, unde unei echipe de filmare îi place să filmeze.
SAșa este așadar. Așa se potrivesc, când în sfârșit ochii sunt pregătiți și deschiși și microfoanele sunt pregătite și deschise, multe umbre, fețelor orașului.
Ce poate ajuta pentru a suporta asta? Mda. A vorbi. A lumina. A mângâia un amestec de promenadă. (Oricum, în Brașov, un bot de câine poate fi din nou simpatic pentru familie, așa ca în Babelsberg. Cei mai mulți câini maidanezi au dispărut fără sânge de pe străzi. Cel puțin aici.)
Niciun cameraman pe partea cu banca, ci un trecător propietarde-câine. Pentru câteva minute deci, pe promenada După Ziduri, o familie după servici cu un câine de promenadă și animal pentru cameră. Aproximativ așa vorbește graffiti-ul verde ca iarba, deasupra capului de câine. 
Și așadar, cel mai important motiv pentru venirea cameramanilor?
Stă înalt cât casa în Potsdam printre vile și garduri de fier. Înalt cât casa, vrednic, luminos ca și cărămida. Și trimite anual un scriitor, o scriitoare, în Europa de Est, într-un oraș cu istorie, cultură și fețe și cu o mică minoritate germană.
Președintele Smaczny al Forumului Cultural pentru Europa de Est. Odinioară director de școală într-o altă școală, lângă sfântul coloanelor al liceului german Honterus, cu umor de pălărie, 10 2017
Așa, cum chiar anul acesta la Brașov.
Unde există uriași, bineînțeles numai după spusele legendelor.
Sau… stai. Cerule, ajut …
----
Filmul însă, a reușit cumva să treacă peste Carpați. Și își are premiera diseară, în Potsdam.

Teilen

miercuri, 20 septembrie 2017

Jos tencuiala, aici limba


Plăci ca aceasta atârnate în viața elevilor și pentru elevi, nu se mai găsesc de mult în Criț. Cele mai mândre au fost duse în muzee. Alte rânduri, multe, sunt erodate, înmuiate, văruite. 
Umbre ale cuvintelor vechi de zeci, sute de ani. Pereții din spatele lor se crapă, se sfărâmă, se fac praf. Umbra pleoapelor rănilor deschise în jurul ochilor umezi în adâncime. 
Ruină a școlii elementare germane din Saschiz
Când curge funingine din ușița de la sobă ca saliva unui bătrân, târziu după cină.
Când pictează straturile uitate ale tapeților picturi.
În rest, nu mai e nimic aici. Sau?
Se mișcă ceva, pe undeva?
Niciodată din nou. Ba da. Ușor, repede.
Timp? Păr de stafii?
Sperieți, dar și –
O coamă de cal. Un picior de cal. Fornăit.
Și în apropiere, rufe nepăzite peste gard, care arată, că undeva aici locuiește și cel care adună fânul, călărețul. 
Alte școli elementare mai vechi, nu au nici măcar acest înțeles schimbat.
Mii de case stau părăsite.
Îngheață, ies în evidență. (Se ofensează?) Sau sunt prea triste pentru așa ceva. 
Și totuși, nu schimbă nimic:
Timpul școlilor elementare de la sat din România a trecut. Ca timpul satelor săsești transilvănene, cu puține excepții.
Chiar dacă în aceste sate casele, școlile, bisericile, bisericile fortificate, grajdurile, mai stau, în mare parte, în picioare.
Casă cu Blues și câine. August 2017, Criț, județul Brașov
Fosta școală elementară în Criț 
Nu, nu din toate casele triste, goale, ale României, se auzea înainte germană. Dar în nenumărate.

Câți cetățeni români care au în acte „naționalitate: germană” au plecat? 300 000, 400 000, mai mulți? Depinde, dacă vrem să numărăm din timpul de după cel de-al doilea Război Mondial, încărcat de blestem și fugă. Sau începând cu anii petrecuți pe drumuri pline de aventuri, ani în care a început răscumpărarea din partea RFG. Și bineînțeles, cea mai mare emigrare în masă mai ales din părți ale Transilvaniei și din Banat, a început din 1990, din regiuni în care minoritatea germană era decisivă.

Restul, l-au făcut legile contradictorii. Expropieri, drumuri ale statului ciudat de strâmbe, bogate în obstacole.

Iar acum, tocmai că ruginesc și jelesc. Turnuri, porți, case.
Panou pentru protejarea monumentelor, la sat (aici, în Criț)
Dar totuși, există viață în continuare.
Există culori, există Da și Nu.
Și copii. 
Întâlnire în Criț, august 2017
Mulți vorbesc deja, în funcție de proveniența lor, mai multe limbi. Un cadou în sine.
Și dacă sunt mai mari, copiilor li se predă. Chiar dacă nu ajunge la toți, din păcate.
Predarea... în diferite limbi, aproximativ. Și germană. Chiar și în sate ici colo, odată săsești, în clasele primare. 
Elevi brașoveni + actori în Criț, 8 2017


Și în orașe ca Brașov, Sighișoara, Sibiu există pe lângă grădinițele de limbă română, maghiară, engleză și cele de limba germană și școli în limba germană, până la liceu, inclusiv.


Cel mult unul, doi copii per generație mai vorbesc și acasă germană.
Dacă.
Iar și iar, este de ajuns pentru teatru.
Teatru în limba, pe limba germană. 
În română limbă reprezintă și limba străină, dar și organul musculos ce se află în cavitatea bucală, pe germană Zunge. 
Teilen